EXCLUSIV | CNSC adâncește criza testelor de salivă din școli, când România se apropie de zona roșie. Testarea elevilor, prinsă între ”jocul contestațiilor” și rezolvarea ”cu celeritate” în 20 de zile

EXCLUSIV | CNSC adâncește criza testelor de salivă din școli, când România se apropie de zona roșie. Testarea elevilor, prinsă între ”jocul contestațiilor” și rezolvarea ”cu celeritate” în 20 de zile
Publicat: 13/01/2022, 13:00
Actualizat: 13/01/2022, 13:02

Distribuirea testelor antigen pe bază de salivă din lotul 1 nu vor ajunge până la sfârșitul lunii ianuarie în școli, pentru că licitația a fost contestată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Gândul a aflat de la CNSC care sunt firmele care au depus contestații și în cât timp vor fi soluționate, pentru a debloca criza testelor de salivă din școli.

  • Patru firme din 100 de participanți au câștigat licitația din decembrie 2021 pentru Lotul 1 și ar trebui să livreze în cel mult 5 zile de la semnarea contractelor 18.500.000 de teste de salivă pentru școli.
  • Contractele nu pot fi însă încheiate de firmele câștigătoare cu IGSU pentru că licitația a fost contestată. 
  • Trei firme participante la licitația ONAC din decembrie 2021 sunt nemulțumite de respingerea ofertelor lor și cer CNSC să verifice dacă s-au respectat procedurile la atribuire.
  • Ultimele contestații au fost depuse pe 10 ianuarie, iar termenul de soluționare este de 20 de zile, care poate fi chiar și prelungit cu încă 10 zile, potrivit CNSC.

România a intrat în valul cinci al pandemiei de COVID-19, numărul cazurilor crește în fiecare zi, ajungând joi la aproape 10.000 de infectări noi, iar Bucureștiul și trei județe sunt deja în scenariul roșu, cu o rată de incidență peste 3 la mia de locuitori. Testarea elevilor devine astfel cu atât mai urgentă, doar că aceștia nu au mai primit teste de mai bine de o lună, pentru că fie achizițiile făcute de ONAC au fost contestate, fie unele firme care au câștigat licitații nu au mai livrat în termenul stabilit.

Fără o decizie de la CNSC, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență nu poate semna contractele cu cele patru firme câștigătoare ale licitației pentru Lotul 1.

Gândul a solicitat de la CNSC informații despre firmele care au depus contestații și termenul de soluționare a acestora.

  • Prima contestație a fost depusă la CNSC pe 4 ianuarie, de SC S&S Groupe Prodimpex SRL.
  • A urmat o a doua contestație, pe 6 ianuarie, formulată de SC Iossocialmedia SRL.
  • Pe 7 ianuarie, SC Best Achiziții SRL a trimis la CNSC o cerere de intervenție voluntară în cazul primelor două contsetații.
  • Pe 10 ianuarie, în ultima zi în care puteau fi făcute contestații pentru Lotul 1 de teste, CNSC a primit alte două contestații, de la SC Doctor Swiss SRL și, din nou, de la SC S&S Groupe Prodimpex SRL, potrivit răspunsului transmis de CNSC pentru GÂNDUL.

Dosarele deschise de CNSC pentru fiecare sesizare primită vor fi conexate ”pentru a se pronunța o soluție unitară”, în condițiile în care vizează aceeași procedură de atribuire, a precizat CNSC, invocând prevederile Legii 101/2016.

În plus, CNSC precizează că, potrivit aceleiași legi, fiecare firmă care face contestația trebuie să depună o cauțiune.

”Facem precizarea că pentru soluționarea contestației, sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termin de maximul 5 zile de la data sesizării Consiliului o cațiune stabilită în conformitate cu art 61 din Legea nr. 101/2016, modificată și completată”, se mai arată în răspunsul primit de GÂNDUL.

CNSC a precizat că vor fi respectate termenele stabilite de lege în vederea soluționării, adică 20 de zile de la data primirii, neexistând o excepție pentru un regim de urgență. Mai mult, ”în cazurile temeinic justificate, termenul de soluționare a contestației poate fi prelungit cu 10 zile, prelungirea fiind comunicată autorității contractante”.

Referitor la prima societate care a depus contestația pe 4 ianuarie, secretarul de stat Raed Arafat preciza că nu a depus și garanția prevăzută de prevederile legale pentru astfel de proceduri, dar că a revenit pe 10 ianuarie cu o nouă contestație.

„Firma care a depus prima contestaţie nu a depus cauţiunea pe prima contestaţie, dar a depus din nou contestaţie pe alt subiect, zicând că o să depună cauţiunea pentru ea ca să prelungească perioada. Deci suntem într-un joc al contestaţiilor, pe primul lot, dar pentru al doilea lot – pentru că erau trei loturi – pentru al doilea lot sunt în evaluare cei de la ONAC”, preciza Raed Arafat, luni, într-o emisiune la B1 TV.

A doua licitație organizată de ONAC de la începerea anului școlar, pentru pentru achiziția a trei loturi noi de teste rapide de salivă, cu o valoare estimată a achiziției de 550 milioane de lei (aproximativ 110 milioane de euro), a avut loc pe 24 decembrie 2021.

GÂNDUL a dezvăluit, la trei zile după ce Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) a deschis plicurile cu ofertele participanților la licitații – chiar în Ajunul Crăciunului – că unii dintre ofertanți nu au respectat ”regulile jocului”. Printre firmele care au decis să participe la licitația pentru ”Teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă” s-au aflat și companii care, anterior, nu au livrat cantitatea integrală de teste sau nu au semnat contractele subsecvente, deși încheiaseră acordul cadru.

Achiziția de noi teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 prin proba de salivă trebuia să se facă în trei etape.

În cazul lotului 1, ONAC a achiziționat teste în valoare de 185 milioane de lei fără TVA. Patru firme din 100 de participanți au câștigat licitația pentru lotul 1 și ar trebui să livreze 18.500.00 de teste de salivă pentru școli:

  • SC RCV Medical Health SRL – 540.000 de bucăți;
  • SC Sinofarm România SRL – 4.000.000 de bucăți;
  • SC Best Achiziții SRL – 10.000.000 de bucăți;
  • Asocierea SC NMD ZET Zone SRL și Sinofarm DOO Beograd – 4.000.000 de bucăți.

Firmele declarate câștigătoare aveau impus un termen de livrare de 1–5 zile de la data semnării contractului.

Pe 4 ianuarie, ONAC a anunțat însă IGSU, care trebuia să semneze contractele subsecvente cu câștigătoarele licitației, că una dintre firme a contestat licitația la CNSC. Anunțul contestației era făcut chiar de șeful DSU, Raed Arafat, pe 5 ianuarie, după prima ședință de Guvern. Au urmat alte trei contestații, până pe 10 ianuarie, ultima zi în care acestea puteau fi făcute la CNSC.

Surse din ONAC au precizat, pentru Gândul, că printre participanții la ultima licitație se numără companii care figurează cu certificate constatatoare negative primite ca urmare a nerespectării angajamentelor asumate prin semnarea contractelor cu alte entități publice, iar acestea nu ar fi singurele probleme ivite.

Printre ofertanți se regăsesc companii care pot fi suspectate de un comportament ce determină practici anticoncurențiale. Două dintre firmele participante au depus oferte separate, la diferență de un minut, au licitat aceeași cantitate de produse, comercializează aceleași produse pe site-urile lor și au aceeași adresă declarată.

Aceasta nu este însă prima licitație controversată pe care ONAC o organizează pentru testele de salivă destinate școlilor. În 14 octombrie, instituția a lansat licitație pentru 70 de milioane de teste, iar atunci firma abonată la contracte în pandemie, care trebuia să aducă 5 milioane de teste, a întârziat livrarea.

GÂNDUL a scris pe larg (CITEȘTE AICI!) despre disfuncționalitățile acelei licitații, ceea ce a stârnit și critici dure din partea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, anul trecut, Corpului de Control al Guvernului să înceapă o acțiune de documentare privind achizițiile de teste de salivă la ONAC și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.


Citește și:

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu